Directoarea unui liceu din Vaslui a întrerupt balul bobocilor, după ce pe scenă au apărut două dansatoare îmbrăcate provocator și care se mișcau lasciv.
În momentul în care pe scenă au urcat DJ Morris și dansatoarele sale, profesorii s-au scandalizat, iar directoarea de la Colegiul Economic „Anghel Rugină” , Daniela Popescu, a decis întreruperea show-ului cu tentă erotică.
Prezentatoarea balului l-a rugat pe DJ Morris să continue spectacolul fără cele două dansatoare, însă acesta a refuzat și a părăsit scena.
Foarte probabil, reacția dură a directoarei a fost provocată și de faptul că elevii au apreciat foarte mult apariția celor două dansatoare ale lui DJ Morris.
Până la urmă, petrecerea s-a mutat din Casa de cultură „Constantin Tănase” într-un club din Vaslui, unde DJ Morris și dansatoarele sale și-au continuat recitalul, departe de ochii profesorilor.
Conducerea Colegiului Economic „Anghel Rugină” Vaslui a declanșat, vineri, o anchetă internă.
„Am rămas șocată când am văzut că pe scenă au apărut cele două tinere în fața a peste 450 de elevi. În secunda următoare, am plecat spre culise și, în aproximativ un minut și jumătate de la apariția lor, am spus prezentatorului să iasă pe scenă și să oprească un show-ul, ceea ce, de altfel, s-a și întâmplat. Un astfel de incident nu poate fi trecut așa de ușor cu vederea și, în consecință, la începutul săptămânii viitoare, o să-l dezbatem în cadrul Consiliului de Administrație și cel Profesoral. Evident, s-ar putea lăsa și cu sancțiuni în rândul organizatorilor, însemnând profesori și elevi”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX directoarea Colegiului Economic „Anghel Rugină” din Vaslui, Daniela Popescu.